Deja nu mai contesta nimeni faptul ca festivalul Creamfields (organizat de DMB Music, Kiss FM, Kiss TV, Prima TV si Orange la Saturn, la inceputul lui august) a fost un bine-meritat succes.
Clubberii au dansat in voia lor la toate cele 3 scene, misunand din stanga in dreapta dupa mancare, bautura, o noua gasca sau dupa cate o pereche de-o seara. Nici nu mai conteaza, important e ca pe plaja de la Saturn plutea un aer de fratie si de bucurie.
Scena Kiss a fost in permanenta asaltata de clubberi, setul lui David Morales si apoi cel al lui David Guetta isterizand, fara exagerare, cateva mii de fani. Poate o explicatie in plus a faptului ca in sectorul asta a fost chiar misto, ar fi si faptul ca line-up-ul de aici a continut in special nume ceva mai comerciale…sau poate faptul ca a fost plasata central si daca voiai sa ajungi de la scena Prima la Orange si invers, trebuia neaparat sa treci pe la scena Kiss, care-ti era in drum. Oricum, oricat de fidel fan Kiss ai fi, merita totusi sa bagi cate un cap si la celelalte doua scene. La scena Prima mi-a placut cum a facut warm-up Eftimie, asta a fost de fapt rolul lui, sa-I incalzeasca publicul lui Seb Fontaine, nu sa le scoata inima din piept clubberilor. Setul lui Seb Fontaine nu l-am urmarit, in schimb Danny Howells si-a castigat, cu siguranta, un loc fruntas in inima fanilor.
In contrapartida, la scena Orange a performat impecabil Markus Schulz, de la care lumea se astapta sa puna mai dur (asa-zisele “ciocane”) dar n-a fost chiar asa, deci oamenii au ramas cu un gust placut in urma setului residentului de la Amnesia/Ibiza.
Dintre Dj-ii romani care au mixat la Scena Kiss, Almud (de la Kiss FM) a facut warm-up pentru David Morales. La predarea stafetei, newyork-ezul i-a strans mana calduros Dj-ului roman, declarandu-se mega-incantat de modul in care Almud a incalzit publicul inainte de setul lui, ceea ce, evident, ne-a facut mandri de colegul nostru.
Laserele si focurile de artificii au fost vizibile din Vama Veche pana in Mamaia iar peste 10.000 de oameni au asistat la un show de senzatie: 28 de DJ, 15 ore de mix non-stop, concomitent, pe 3 scene.
In concluzie, dupa ce am facut un sondaj ah-hoc strangand pareri de la oameni necunoscuti – unii veseli, altii beti, altii de-a dreptul explodati, unii capsati pe nu stiu ce jandarm care i-a impins – imaginea generala este una excelenta. Creamfields Romania a iesit super tare!